Oameni de stiinta din Japonia implicati intr-un studiu despre nocivitatea e-tigaretelor, initiat de Ministerul de Sanatate al Japoniei, au publicat cercetarile prin care se confirma faptul ca e-tigaretele contin nivele de carcinogeni cu pana la 10 ori mai mult decat tigaretele clasice cu tutun.
Aceasta este o lovitura pentru o inventie care prevedea o modalitate mult mai sigura de a fuma. Aceste aparate electrice – din ce in ce mai populare in Romania si in Europa, functioneaza prin incalzirea unui lichid aromat, care deseori contine nicotina, pana la vaporizare, apoi este inhalat, proces similar cu tigarile clasice, dar fara fumul produs de acestea din urma.
Cercetarea comisionata de Ministerul de Sanatate al Japoniei a descoperit carcinogeni precum formaldehida si acetaldehida in vaporii produsi prin evaporarea unor tipuri de lichide utilizate.
Formaldehida este o substanta regasita cel mai des in materialele de constructie si in solutiile utilizate in procesul de imbalsamare. Aceasta substanta s-a regasit in cantitati mult mai mari decat in tigarile normale.
Testele realizate de Dr. Kunugita si echipa sa din cadrul Institutului National al Sanatatii Publice au concluzionat ca e-tigaretele sunt de fapt daunatoare si nu inofensive, asa cum majoritatea dintre nou credeam.
Trebuie sa tinem cont de faptul ca, unii producatori, comercializeaza aceste produse cu 2 scopuri (cu tutun) si ca stimulent pentru tineri.
Dr. Kunugita
Cu toate ca studiile inca sunt in faza incipienta, WHO – World Health Organization a declarat ca totusi sunt destule dovezi pentru a “avertiza copii si adolescentii, femeile gravide si femeile care doresc sa faca copii” despre riscul e-tigaretelor si “potentialele consecinte pe termen lung in dezvoltarea creierului datorate expunerii adolescentului si fetusului la nicotina”.
O alta declaratie semnificativa a fost facuta de catre UN, care a mentionat ca va face toate demersurile posibile sa interzica utilizarea e-tigaretelor in spatii inchise.
Dupa ultimele statistici ale oficialitatilor americane, consumul e-tigaretelor in randul tinerilor s-a triplat in anul 2013 fata de 2011.
Suporterii e-tigaretelor spun ca aceste dispozitive sunt o alternativa mai sigura decat tigarile de tutun clasice, a caror compozitie de chimicale toxice pot provoca cancer, boli de inima si atacuri cerebrale – printre principalele cauze de deces in multe tari.
Oponentii sustin ca e-tigaretele sunt inca noi pe piata si astfel nu s-au putut realiza studii care sa analizeze efectele pe termen lung si astfel sa confirme pozitia suporterilor e-tigaretelor.
Marile companii de tutun au inceput sa achizitioneze producatori de e-tigarete, in lupta de a intra pe o piata de peste 3 miliarde de euro.
Noul cuvant al anului, stabilit la inceputul acestei luni, conform Oxford Dictionaries, este “vape” – actul de a fuma o e-tigareta.