Informatii Medicale

Esti sigur ca ADN-ul tau este 100% al tau?

ADN

Exista posibilitatea, chiar fara stiinta parintilor tai, ca in uter sa fi avut un frate geaman. In procesul de dezvoltare, este posibil sa-i fi absorbit celulele si ADN-ul. Deci s-ar putea sa fii o himera?


Este posibil ca tatal unui copil sa nu-i fie tata de fapt? Fara a vorbi despre un alt tata biologic, exista doar posibilitatea Chimerismului.

In mitologia greaca, Chimera era un monstru cu cap de leu, corp de capra, coada de sarpe si care respira foc. Pe scurt, o creatura combinata din mai multe specii si fictiva.

Din punct de vedere stiintific, in cazul oamenilor, o himera este o persoana cu mai multe seturi de ADN. Insa daca fiecare individ are propria semnatura ADN, inseamna ca o himera este rezultatul imbinarii a 2 persoane. Acest fenomen are loc atunci cand in uter, un embrion preia celulele geamanului, inclusiv materialul genetic.

Gemenii se formeaza atunci cand un zigot se desparte. Momentul in care zigotul se separa este foarte important, deoarece cu cat are loc mai tarziu, cu atat gemenii pot imparti mai multe. Doi gemeni care nu se separa complet devin siamezi. Atunci cand un fat moare in timpul perioadei de dezvoltare intrauterina, e ca si cum s-ar pierde o sarcina, insa copilul ramas se poate naste sanatos. Aceasta situatie este cea care atrage atentia cercetatorilor.

Cand un geaman moare, tesutul fetal este absorbit uneori de embrionul supravietuitor, ducand la Chimerism tetragametic, un chimerism congenital. Acest fenomen este cunoscut ca Sindromul geamanului disparut

Embrionul supravietuitor va dezvolta atat propriul ADN cat si cel al geamanului sau,  si se va naste ca fiind propriul sau frate geaman.

Sindromul geamanului disparut a fost recunoscut pentru prima oara in 1945, de catre Dr. Stoeckel, care a sugerat ca rata conceptiilor multiple era mai mare decat rata nasterilor multiple si ca numarul zigotilor ce se divid este mai mare decat al celor ce ajung sa fie gemeni perfect dezvoltati. Tot el a spus ca tesutul geamanului mort este reabsorbit total de geamanul viu, fara a lasa alta urma in afara ADN-ului.

Prin tehnologia moderna s-a observat o crestere a numarului de cazuri in care, in primul trimestru de sarcina, s-au depistat doua placente la ecografie dar la o investigatie prin sonograma, au detectat bataile unei singure inimi.

O estimare a frecventei indica faptul ca unul din 8 copii nascuti a inceput ca sarcina multipla cu celulele geamanului pierdut absorbite ocazional de catre supravietuitor.
Deoarece ADN-ul nostru este fundamental identitatii noastre, apar unele implicatii foarte interesante legate de chimerism, cum ar fi testul de paternitate.

Doua femei, Lydia Fairchild si Karen Keegan, nu au trecut testul de maternitate. Genetic, nu sunt mamele propriilor copii, desi le-au dat nastere fizic.

Acelasi lucru se poate intampla si in cazul tatilor.

In 2015, un barbat din SUA nu a trecut testul de paternitate, insa parea sa fie unchiul propriului sau fiu. Doctorii au descoperit ca ADN-ul din sperma sa era diferit de ADN-ul din saliva sa. Altfel spus, fratele sau geaman disparut a fost tatal copilului.
La fel ca testele de maternitate si paternitate, sistemul juridic se bazeaza foarte mult pe baza probelor ADN.

In 2005, ciclistul american Tyler Hamilton s-a folosit de chimerismul tetragametic pentru a se apara in instanta de rezultatele pozitive de dopaj din sange, sustinand ca testul antidoping a fost fals deoarece prezenta rezultatele de sange ale geamanului sau disparut.

In cazul unei crime, probele ADN de la locul faptei ar putea absolvi faptasul, chiar daca dovezile ar fi incriminatoare.


Surse si linkuri utile:
1. Chimera (genetics)
2. Vanishing twin
3. This man failed a paternity test due to his vanished twin’s DNA

 Sursa articol: DNews | Sursa imagine: Pixabay