Informatii Medicale

Arsuri solare. Cum tratam efectele expunerii prelungite la soare?

Arsuri Solare. Metode de preventie

In perioada aceasta pentru ca avem de-a face si cu un val de caldura destul de serios trebuie sa luam in considerare foarte serios protectia impotriva arsurilor solare.

Cand pielea este expusa la prea multe radiatii ultraviolete (UV), fie din surse artificiale precum cele regasite in saloanele de bronzat ori de la soare, apar arsurile solare.


 

Neprevenite, acestea pot creste riscul de a crea pagube mai mari la nivelul pielii decat “banala” roseata. Acestea pornesc de la cele usoare precum basici si iritatii pana la cele mai severe precum melanomul sau alte forme de cancer la nivelul pielii.

Expunerea cumulata la soare este de fapt factorul principal asociat cu cancerurile la nivelul pielii, a ridurilor, petelor si a spargerii venelor capilare la nivelul pielii.

Conform statisticilor, aproximativ 42% din populatie la nivel global sufera de arsuri solare anual. Acest lucru sugereaza ca foarte multi oameni nu acorda importanta necesara preventiei arsurilor solare.

Motivele pentru care atat de multi oameni reclama arsuri solare in fiecare an se datoreaza fie necunostintei, fie datorita miturilor care determina ignorarea in mare parte a strategiilor cele mai bune pentru se proteja.

Una dintre cele mai comune practici eronate reprezinta utilizarea uleiului de masline ca factor de protectie solara. Lucru complet gresit. Uleiul de masline (sau alte uleiuri de acest gen), cu exceptia unei hidratari moderate a pielii nu ofera nici alt avantaj atunci cand vorbim de protectie solara.

Asadar, ce facem in momentul in care deja suferim de arsuri solare? In timp ce efectele expunerii excesive la soare pot fi destul de periculoase, exista posibilitatea de a agrava situatia si mai mult?

In acest articol ne vom aminti putin ce inseamna arsurile solare inainte de a analiza posibilitatile de a trata aceasta afectiune.

Ce sunt arsurile solare?

Arsurile solare sunt provocate prin expunerea pielii la razele UV. Corpul se protejeaza de acest tip de radiatie daunatoare accelerand productia de melanina, pigmentul negru regasit in piele. Cand productia este accelerata, surplusul de melanina din piele ofera acesteia o tenta mai inchisa, ceea ce noi numim bronz.

Melanina poate proteja doar pana la un anumit punct pielea. In cele din urma daca cineva este expus la raze UV un interval prea lung de timp, pielea va incepe sa sufere de arsuri.

Cand pielea este expusa la prea multe raze ultraviolete, de obicei dupa cateva ore de la expunere, pielea devine rosie si dureroasa la atingere. In cazurile severe, persoana afectata poate avea dureri de cap, febra si pot aparea basici.

Supraexpunerea la raze UV poate aparea si atunci cand soarele este obturat

Chiar si pe o vreme mai innorata, pielea poate fi supusa efectelor negative, razele UV reusind sa penetreze fara probleme plafonul de nori.

Inclusiv la umbra putem fi afectati datorita suprafetelor reflectante din jur, precum zapada, nisipul sau apa, care ofera aceasi cantitate de radiatii similar cu cel al expunerii solare directe.

De asemenea trebuie luata in considerare si vestimentatia. Un tricou alb ofera o protectie UV similar cremelor bronzante cu factori de protectie solara 7. Acelasi tricou, dar ud, ofera o protectie similara similar 3.

Ca o indicatie generale, cea mai usoara varianta de a verifica o vestimentatie este de a o pune in lumina soarelui. Daca poti vedea prin ea, atunci si razele UV o pot penetra.

Multi oameni nu iau arsurile solare serios, unii fiind de parere ca acestea reprezinta doar un efect incomod temporar in scopul de a obtine acel bronz perfect, fara repercursiuni ulterioare. Cu toate acestea, multi dermatologi atesta ca nu exista un bronz sanatos.

Bronzul literalmente reprezinta reactia organismului in fata unui agresor extern. In cazul de fata, radiatiile UV.

Conform studiilor, riscul de a dezvolta melanom se dubleaza pentru persoanele care au suferit de mai mult de cinci arsuri solare.

Melanomul este una dintre cele mai des intalnite cazuri de cancer al pielii, de asemenea unul dintre cele mai periculoase. Prevenirea arsurilor solare este recunoscuta ca cea mai sigura varianta de a preveni aparitia acestuia.

Este clar pana acum ca arsurile solare reprezinta ceva ce ar trebui evitat pe cat de mult posibil, dar chiar si cei mai precauti dintre noi pot fi prinsi pe nepregatite, mai ales in zilele innorate sau vantoase, unde riscurile nu sunt atat de evidente.

Asadar, ce trebuie sa facem atunci cand suferim de arsuri solare?

In cazurile severe, este recomandat sa se ia legatura cu un medic cat mai repede posibil. Mai exact, cautati ajutor medical daca aveti basici sau crapaturi la nivelul pielii, daca roseata acopera o portiune destul de mare a pielii, daca aveti febra sau dureri de cap.

O data ce pielea este arsa, atentia ar trebui redirectionata catre minimizarea durerii si a ajutorarii procesului de vindecare. Primul pas care trebuie facut atunci cand observati ca pielea s-a inrosit este sa iesiti din soare, sa intrati in casa.

Racirea si hidratarea pielii

Racirea pielii este cea mai rapida metoda de a reduce nivelul durerii. Acest lucru poate fi obtinut prin plasarea unor prosoape ude pe suprafata pielii, printr-o baie sau dus rece. Recomandarea generala este sa tineti prosoapele umede pe piele timp de 10-15 minute in mai multe reprize pe parcursul zilei.

Umezind pielea sau lasand-o uda dupa dus sau baie, impreuna cu aplicarea unei creme hidratante, poate ajuta pielea sa absoarba apa mai usor, usurand senzatia de uscare. Hidratarea pielii dupa baie este foarte importanta, altfel senzatia de uscare a pielii poata fi resimtita chiar mai puternic.

Atentie totusi la ingredientele cremelor hidratante. Unele pot contine petrol, care nu permite caldurii sa se disipeze, altele pot contine benzocaina sau lidocaina care pot irita pielea, mai ales daca aceasta prezinta leziuni.

Descuamarea pielii

Cremele hidratante, pe langa efectul evident, pot face descuamarea pielii mult mai putin vizibila, oferind un motiv in plus de a fi utilizate, chiar daca este doar estetic.

Descuamarea pielii este o consecinta naturala a arsurilor solare, reprezentand metoda prin care organismul scapa de straturile de piele avariate.

In cazul basicilor, medicii recomanda ca acestea sa ramana neatinse. Spargandu-le nu numai ca incetineste regenerarea pielii, dar creste si riscul de infectie. In cazul in care o basica se sparge, aveti grija sa curatati zona cu apa calduta si sapun, aplicati crema antibacteriana si protejati zona cu un pansament umed. Daca doriti sa preveniti spargerea acestora, puteti sa le acoperiti cu tifon umed.

Minimizarea durerii

Exista mai multe produse ce pot fi luate pentru minimizarea durerii datorate arsurilor solare. O recomandare este administrarea de ibuprofen imediat ce apar efecte de arsuri solare.

Luat din timp, acesta minimizeaza roseata si umflarea care vor aparea ulterior.

Pe langa crema hidratanta se mai poate utiliza si o crema cu hidrocortizon (maxim 0,5-1%) care reduce durerea si umflarea si poate grabi procesul de vindecare.

Bineinteles, toate aceste decizii trebuiesc luate impreuna cu medicul dumneavoastra curant. Automedicatia nu este niciodata recomandata.

Hidratarea corpului

Arsurile solare nu deshidrateaza numai pielea, ci si interiorul corpului, tragand apa din restul tesuturilor pentru a rehidrata tesutul epitelial. Asta inseamna ca este foarte important pentru cei care sufera de arsuri solare sa bea apa pentru a preveni deshidratarea.

Protejarea pielii in proces de vindecare

Cat timp pielea se vindeca, este recomandat sa evitati expunerea suplimentara la soare sau sa o protejati cat mai mult atunci cand iesiti afara. Imbracati-va cu haine cu fibre cat mai dense.

Odihna este un factor foarte important, dar somnul poate fi foarte dificil pentru cei cu arsuri.

Pentru a usura acest lucru, puteti presara pudra de talc pe asternuturi inainte de culcare pentru a minimiza frecarea pielii de acestea.


 

Surse si link-uri utile:

1. Melanom

2. UV Radiation